sâmbătă, 5 mai 2018

- Cele mai bune parole pentru Grand Theft Auto V

Înainte de a-ţi prezenta lista codurilor trebuie să facem o mică precizare: în momentul în care salvezi jocul, pe ecran îţi va apărea faptul că ai utilizat parole, motiv pentru care îţi va fi destul de greu să te lauzi în faţa prietenilor cu performanţele obţinute în joc. Acest lucru nu ar trebui însă să te împiedice să le foloseşti.
Grand Theft Auto V, un joc superb
Grand Theft Auto V, un joc superb

Cum se folosesc codurile pentru GTA V?

Utilizarea codurilor este foarte simplă în noul GTA V, întrucât presupune urmarea unui singur pas. Trebuie doar să afişezi telefonul mobil disponibil în cadrul jocului şi să tastezi unul dintre numerele de telefon disponibile mai jos, prin care activezi practic efectul pe care îl doreşti.

Coduri GTA 5 pentru caracter

Prin activarea acestor coduri modifici abilităţile pe care le ai în GTA V. Astfel, poţi deveni beat sau poţi căpăta abilitaţi precum invincibilitate, fie numai şi pentru 5 minute.
  • pentru a deveni beat – 1-999-547-861
  • atacuri explozive şi busculade – 1-999-4684-2637
  • alergare rapidă – 1-999-228-8463
  • gloanţe cu flăcări – 1-999-462-363-4279
  • invincibilitate (5 minute) – 1-999-724-654-5537
  • armură şi sănătate la maxim – 1-999-887-853
  • creşte nivelul de Wanted – 1-999-3844-8483
  • obţine arme şi muniţie – 1-999-769-3787
  • săritură – 1-999-759-3255
  • slow motion – 1-999-332-3393
  • obţine o paraşută – 1-999-759-3483
In GTA V poti schimba abilitatile pe care le ai
In GTA V poti schimba abilitatile pe care le ai

Coduri GTA 5 pentru maşini

Dacă foloseşti unul dintre aceste coduri vei avea la dispoziţie o nouă maşină sau alt tip de vehicul, inclusiv elicoptere sau avioane.
  • BMX – 1-999-226-348
  • elicopter Buzzard– 1-999-289-9633
  • elicopter Buzzard 2 – 1-999-846-39663
  • maşină sport Comet – 1-999-266-38
  • limuzină – 1-999-846-39663
  • motocicletă – 1-999-762-538
  • maşină sport Rapid GT – 1-999-727-4348
  • dual-sport Dirtbike – 1-999-633-7623
  • avion pentru acrobaţii – 1-999-2276-78676
  • maşina de gunoi – 1-999-872-433
In GTA V poti alege numeroase masini spectaculoase
In GTA V poti alege numeroase masini spectaculoase

Coduri GTA 5 pentru climă

Nu în ultimul rând, în GTA V poţi schimba inclusiv vremea sau alte tipuri de joc, pentru a avea parte de ninsoare sau de efecte de tip slow-motion:
  • starea vremii – 1-999-625-348-7246
  • gravitaţie – 1-999-356-2837
  • maşini alunecoase – 1-999-766-9329
  • efect slow motion – 1-999-756-966

- Iată cele mai atractive jocuri care vor apărea pe PC sau console în 2018

Jocurile anului 2018

Iată cele mai atractive jocuri care vor apărea pe PC sau console în 2018:

Far Cry 5

O serie de acțiune first person deja faimoasă, Far Cry 5 va ajunge în primăvara acestui an pe PC, PlayStation 4 și Xbox One. Ubisoft ne va purta acum nu pe vreo insulă exotică sau în trecut umanității, așa cum a fost cazul la titlurile precedente, ci în Statele Unite ale Americii, mai precis în regiunea fictivă Hope Country din Montana. Eroul nostru va prelua funcția de șerif adjunct și va fi nevoit să conducă lupta împotriva Eden Group, un cult religios caracterizat de fanaticism și înarmare până-n dinți. Acțiunea va oferi bătălii aeriene, bombardamente, lupte corp la corp cu furci și topoare și, bine înțeles, schimburile de foc care au făcut deliciul seriei.

God of War

După ce s-a luptat cu panteonul zeilor greci, Kratos se vede acum pus în fața unei noi provocări: faimoșii zei ai mitologiei nordice. Cea de-a patra iterație a unei serii faimoase, noul God of War va oferi aceeași acțiune fulminantă, însă Kratos va trebui acum să se ocupe și de creșterea și formarea fiului său Atreus, ceea ce promite și momente mai liniștite între acțiune și o dezvoltarea reală a personajelor.God of War va ajunge pe PlayStation 4 cândva în cursul primăverii lui 2018.

Red Dead Redemption 2

Cel de-al treilea titlu din faimoasa serie a celor de la Rockstar, Red Dead Redemption 2 va ajunge pe consolele PlayStation 4 și Xbox One cândva în cursul primăverii lui 2018. La fel ca celelalte două titluri, Red Dead Revolver și Red Dead Redemption 2, viitorul joc va oferi aceeași acțiune western furibundă văzută dintr-o perspectivă 3rd person. Detaliile sunt sărace, însă știm că eroul nostru va fi  Arthur Morgan, un bandit din banda lui Van der Linde, și că jocul va oferi în premieră și o componentă multiplayer.

Metro Exodus

Metro 2033 și Metro: Last Light au fost două surprize plăcute, deci viitoarea iterație Exodus este așteptată cu interes de către pasionații shooterelor first person cu decor post-apocaliptic și elemente de survival. Artyom, eroul primelor două jocuri, părăsește labirintul întunecat și periculos al metroului moscovit și se aventurează într-o călătorie la suprafață printr-un decor pustiit de războiul nuclear alături de membrii facțiunii Spartan Rangers. Până acum ni s-au promis niveluri cu o combinație între vechiul design liniar și o lume deschisă, opțiuni mai bune de particularizare a armelor, ciclu zi/noapte realist și anotimpuri care vor însoți călătoria lungă de aproape un an. Metro Exodus va sos cândva în cursul ultimului trimestru al anului 2018 pe PC, Xbox One și PlayStation 4.

Crackdown 3

Una dintre cele mai faimoase serii de jocuri pentru Xbox, Crackdown 3 va vedea în sfârșit lumina zilei la patru ani de la primul anunț oficial. Urmând să fie disponibil pe Xbox One și PC, Crackdown 3 va oferi o lume deschisă cu medii destructibile în care jucătorii vor putea intra în pielea unor agenți speciali cu arsenale impresionante, își vor putea îmbunătăți armele și caracteristicile personajului și se vor putea bucura de o acțiune furibundă continuă dar totodată amuzantă.

The Crew 2

Urmarea faimosului joc cu automobile din 2014 va păstra caracterul open world care l-a făcut destul de atractiv, însă Ubisoft a ridicat de data aceasta ștacheta și va oferi mai mult. Pe lângă așteptatele curse auto, jocul va oferi șansa de a folosit cam toate vehiculele care au motor, pe listă intrând avioane, șalupe de viteză sau motociclete. Și The Crew 2 va pune accent pe multiplayer, care a fost o componentă de bază a primului titlul, însă va oferi și un mod cooperativ, în care jucătorii vor putea colabora în timpul curselor.

Metal Gear Survive

Primul joc din seria Metal Gear care va fi lansat după plecarea legendarului designer Hideo Kojima, Metal Gear Survive este un joc promițător. Depărtându-se mult de stilul de joc al seriei, viitorul joc Metal Gear este un survival action game cooperativ care aruncă jucătorul într-un univers alternativ în care acesta trebuie să supraviețuiască și să găsească calea de întoarcere acasă. Urmând să ofere și un mod single player, Metal Gear Survive va ajunge pe PC, PlayStation 4 și Xbox One cândva în cursul acestui an.

Sea of Thieves

Dacă sunteți atrași de mare, corăbii și pirați, Sea of Thieves este un joc pe care trebuie să-l urmăriți. Oferind un univers open-world cu un grad mare de libertate, Sea of Thieves este o combinație de acțiune și aventură care va oferi bătălii maritime, corăbii care vor putea fi controlate de un echipaj format din partenerii din multiplayer, explorare, exploatarea resurselor și o grafică cartoon amuzantă dar complexă construită în Unreal Engine 4. Sea of Thieves va ajunge pe PC și Xbox One.

Railway Empire

Dacă v-ați săturat de acțiune, Railway Empire este un simulator economic care are ca subiect trenurile și managementul unei companii de profil din America secolului XIX și XX. Jucătorul va putea clădi un adevărat imperiu achiziționând locomotive și vagoane, stații de tren, uzine și atracții turistice, exploatând financiar o rețea din ce în ce mai mare pentru transportul persoanelor și mărfurilor. Railway Empire va ajunge pe PC, Xbox One și PlayStation 4 în luna ianuarie a anului 2018.

Soul Calibur 6

După o prea lungă așteptare, Namco bandai a anunțat că cea de-a șasea iterație a faimosului joc de lupte va sosi pe PC, Xbox One și PlayStation 4 în cursul anului 2018. Pasionații jocurilor “de bătaie” se vor putea bucura de același stil de luptă ușor de înțeles dar totodată complex și competitiv într-un mediu complet 3D, la timp pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la lansarea primului joc din această faimoasă serie.